Bum,bum,bum, așa sună renovarea! - Tudor Reviews and others

Review-uri de cea mai înaltă calitate despre o mare varietate de produse, dintr-o gama largă de categorii, de la tehnologie până la stil de viață. Aici puteți găsi toate informațiile de care aveți nevoie.

joi, 15 martie 2018

Bum,bum,bum, așa sună renovarea!

Renovare cu peripeții

Certificat energetic, construcții și alte acareturi

Acum ceva timp, ai mei cumpăraseră o casă pentru bunica mea. Bineînțeles la prețul de atunci, era o casă bătrânească, în paragină ca să zic pe termeni românești. 

Acea casă urma să fie renovată, ia ghiciți de către cine? De către noi, normal. Pe lângă stres, nervi, timp și bani pierduți, nu ne-am pierdut simțul umorului deoarece era singura cale prin care puteam să ne păstrăm moralul ridicat. 


Totul a început de la faptul că, stând în pat, simțeam cum foșnetul vântului îmi bătea în urechi de îmi suna apa în cap. Așa că a doua zi, am chemat o echipă de muncitori să schimbe ferestrele clasice cu cele de termopan. Bineînțeles că firma pe care am chemat-o avea prețuri exorbitante ( ce mai? numere de telefon în loc de preț), nu știam foarte multe despre acea firmă deci îmi era cumva să dăm atâția bani și dacă nu era ceva în regulă să rămânem cu buza umflată.

După lungi discuții în contradictoriu, am făcut și pasul acesta. Investiția s-a dovedit eficientă, vântul nu ne mai bătea pe la urechi. A urmat construirea de anexe, știți voi, acele clădiri construite pe lângă clădirea deja existentă. Aici am avut o mare problemă, arhitectul care s-a ocupat de proiectul casei era de negăsit, parcă a intrat în pământ.

Mergând la primărie, aceștia ne-au comunicat că degeaba avem noi o copie a proiectului, ei au nevoie de cea în original, conform zicalei ,,ia de unde nu-i''. Deci, ne-au ajutat și cei de la primărie foarte mult! Am aflat după ceva timp că, arhitectul care s-a ocupat de proiect a decedat cu mult timp în urmă. Vestea aceasta ne-a pus toți nervii corporali în mișcare, știți momentul acela ,,când te părăsește zen-ul''? Exact asta simțeam noi!

Bun, și așa nu aveam ce să facem cu banii așa că am angajat un nou arhitect. Pfuu, vă dați seama! bucurie pe capul nostru când a trebuit să facă din nou proiectul, cu anexe, cu treburi, cu minuni!

Cu una cu alta, am rezolvat partea aceasta în felul următor, câte o cafea pentru fiecare membru al familiei, câte o pastilă pentru inimă și câte o glumă, ne-au ajutat să trecem mai ușor de panică.

Tic tac, tic tac, ceasul ticăie iar arhitectul nostru are două viteze: încet și foarte încet. Într-un sfârșit, proiectul mult așteptat a fost finalizat urmând să ne apucăm de construirea anexelor dar nu înainte de a obține aprobările necesare. Aici iarăși umblătură peste umblătură acumulând experiența de stat la cozi. În final am rezolvat și asta.


Renovarea, mama ei de renovare:

Clădirea stătea să cadă, dar vă dați seama că noi nu ne-am lăsat așa cu una, cu două. Pietriș, moltar, glet și alte materiale, erau cuvintele perfecte pentru a descrie ceea ce ne înconjura în acest șantier. Pășind pe asfaltul gospodăriei sau ceea ce a mai rămas din el, observi cu mare plăcere molozul adunat în fața casei format din toate materialele nefolositoare adunate de prin casă.

Dar stați așa, nu am apucat să vă povestesc cum muncitorii ne-au lăsat cu ochii în soare din cauza faptului că aveau o lucrare mult mai importantă de finalizat. Stând pe o rămășiță de scaun, m-am ridicat în picioare strigând împreună cu tatăl meu ,, Perfect, dai un ban dar stai în față! '' Morala? La noi, cu cât plătești mai mult cu atât ești urcat în capul listei. 

Ideile noastre sunau cam așa:


  • Hai să angajăm alți muncitori
  • Nu, dacă o să facă și ei la fel
  • Atunci hai să ne apucăm să construim noi
  • Daaa, casa va ieși ca în povești, hai să începem prima dată cu acoperișul, îl agățăm de cer și cumva vom reuși să facem și fundația!
Acesta fiind un dialog între membrii familiei. Cu una, cu două, am reușit prin niște cunoștințe să angajăm niște muncitori care într-adevăr și-au dat interesul și au făcut din șantier, o casă frumoasă și liniștită adecvată unei vieți de vis.

Încet, încet a venit și momentul în care aveam nevoie de un certificat energetic. Aici, a venit rândul meu să aduc o contribuție renovării deoarece eram singurul om calificat să caute informații pe internet.

Am căutat ore în șir până am dat peste certificat energetic București unde am observat că au și audit energetic și fac și termografie clădiri.

Din informațiile preluate de pe internet, constat că firma Enermed dispune de o echipă de doctori ingineri cu experiență de peste 20 de ani în domeniul energetic ceea ce îmi face o adevărată plăcere să aud despre firme.

Ca să înțelegeți și dumneavoastră ce înseamnă toate acestea vă propun să citiți în continuare!

Certificat energetic - este acea foaie de hârtie A4 eliberată pe cale legală de către niște specialiști atestați, care este valabil 10 ani și atestă performanța energetică a clădirii.

Audit energetic - Altă foaie A4 dar de data aceasta propune soluții pentru îmbunătățirea performanțelor energetice.

Termografie clădiri - Aici, este vorba despre tehnologie. Această tehnologie permite identificarea pierderilor de căldură la nivelul suprafeței clădirii.

Toate acestea fiind lămurite, am apelat la ei, ne-au eliberat certificatele și renovarea a fost finalizată, slavă domnului! 

Vă salută cu respect, Tudor Buțiu cu articolul scris pentru Spring SuperBlog 2018